Brandul invită la explorarea "grădinii carpatice" în culori vii, predominant nuanţe de verde, dar şi albastru, galben şi portocaliu.

În centrul logoului apare scris "România" într-un font rotund, parcă scris de mână, fiecare literă fiind colorată în două-trei nuanţe de verde. Semnul diacritic al literei "â" este colorat cu nuanţe de galben şi portocaliu.

Deasupra brandului, în partea dreaptă, apare un element grafic asemănător unei frunze de-a lungul unei ape curgătoare.

Sloganul "explore the Carpathian garden" este plasat în partea de jos a imaginii, scris într-un font mai comun, de culoare verde şi înclinat spre dreapta.

Fundalul este alb, fără alte elemente distinctive.

Brandul a fost lansat cu ocazia zilei naţionale a României la Expoziţia Mondială 2010, organizată la Shanghai.